După ce a petrecut 11 ani lucrând în afara granițelor, Elena Munteanu a decis să se întoarcă în România, încărcată de speranța unui nou început alături de familia sa. Visul ei era simplu și nobil: să împărtășească din experiența și cunoștințele acumulate lucrând ca educator pentru cei mici.
În căutarea unei oportunități de a-și pune în practică pasiunea și pregătirea, Elena a descoperit un post vacant de educator la o creșă din Târgu Jiu. Cu studii superioare în spate și o experiență bogată în educație, inclusiv două grade didactice obținute cu succes, ea se vedea deja contribuind la dezvoltarea noii generații.
Cu toate acestea, entuziasmul ei a fost curând temperat de realitățile birocratice ale sistemului românesc de angajare. Cerința de bază pentru a candida la postul dorit era deținerea unui certificat specific de educator-puericultor, care putea fi obținut după finalizarea unui curs de scurtă durată, de numai șase săptămâni. Această cerință părea derizorie în comparație cu pregătirea sa amplă și specializată, însă regulile erau inflexibile.
Într-o postare plină de emoție pe Facebook, Elena își exprimă dezamăgirea față de aceste obstacole neașteptate:
„Rușine, România! M-am întors acasă, în țara mea, după 11 ani de muncă chinuiți printre străini, cu gândul și dorința de a sta împreună cu copiii și nepoțelul meu pentru totdeauna! Am căutat locuri de muncă la stat. Am găsit într-un final publicate pe site cinci locuri de educator-puericultor. Am mers la instituția în cauză pentru depunerea dosarului de înscriere, dar nu am putut continua, deoarece prima condiție era de a avea un certificat, o adeverință pe specializarea educator-puericultor. […] Un astfel de curs, cu o durată așa mică și făcut de formă este mai important? Are mai multă pedagogie care este necesară în acest loc de muncă o persoană cu doar un acel curs? Oare calificarea mea cu Colegiul de Învățător-Educator la universitate cu durată de patru ani și două grade didactice obținute în învățământ, vechimea de 11 ani la catedră erau de «Respins»?“
Povestea Elinei Munteanu scoate în lumină nu doar lupta personală a unui individ care se întoarce acasă cu speranțe și vise, ci și provocările sistemice cu care se confruntă mulți în încercarea de a se reintegra într-un cadru profesional din România. Această experiență amară servește drept punct de reflecție asupra modului în care sistemul ar putea fi îmbunătățit pentru a valoriza și recunoaște competențele reale, dincolo de formalitățile birocratice.
