Într-un colț uitat de lume, în județul Vaslui, găsim o poveste de viață care sfâșie inima. Maria Corciu, o femeie în vârstă de 74 de ani din comuna Deleni, își duce zilele într-un fost grajd, lipsită de confortul modern, inclusiv de electricitate. Viața ei e un tablou de tristețe și lipsuri, cu o pensie modestă de 700 de lei, completată doar de ajutorul vecinilor milostivi.
Maria ne împărtășește cu lacrimi în ochi:
„Mi-e rusine să spun, dar trebuie să spun! Din șapte copii, niciunul nu îmi deschide ușa. Fata mea stă în sat, dar nu mă poate lua la ea, nu vrea. Toți au greutăți, dar și eu i-am crescut cu greu, numai eu știu! Nu i-am lăsat pe niciunul!”
Viața i-a fost grea, iar acum, când ar avea mai multă nevoie de sprijin, se simte părăsită.
Reumatismul și bătrânețea îi îngreunează fiecare mișcare. Locuiește în condiții mizere, într-un adăpost care abia se ține pe picioare, fără curent electric, luminându-se cu o lanternă și câteva lumânări.
„Stau în fostul grajd, pentru că locuința se dărâmă și a trebuit să mă mut. Lumina a fost tăiată, pentru că nu au plătit copiii, au lăsat totul pe mine și eu n-am putut,” povestește Maria.
Vecinii, impresionați de situația ei, încearcă să o ajute cum pot. Unul dintre ei spune: „Ne e milă de ea! E singură și necăjită. Chiar dacă merge greu în două bastoane, până la toaletă și până la poartă, nu și-a pierdut demnitatea. E o femeie cu mult bun simț, are casa curată mereu. Nu deranjează pe nimeni, e rușinoasă! Păcat că din șapte copii, din care unul a murit, niciunul nu are posibilități. Merită să o ajutăm cât putem, fiecare!”
Această poveste amară ne amintește de fragilitatea condiției umane și de importanța solidarității și empatiei în societatea noastră.
