Într-un moment de profundă reflecție asupra valorilor care stau la baza Bisericii Ortodoxe, Vasile Banescu, vocea autorizată a Bisericii, aduce în discuție principii fundamentale prin care comunitatea credincioșilor este îndemnată să navigheze în marea diversității spirituale. Mesajul său vine ca un răspuns la acțiunile controversate ale arhiepiscopului Teodosie, sugerând o abordare mai temperată și mai incluzivă a credinței.
Vasile Banescu afirmă clar: „Biserica nu e o secta formata din extremisti si ultrarigoristi. Nu a fost niciodata.” Această declarație subliniază convingerea că Biserica se distinge prin diversitatea membrilor săi și prin unitatea în credință, mai degrabă decât printr-un monolit ideologic rigid.
El continuă, explicând că esența Bisericii constă în „virtutea sta in echilibru, nobila moderatie, discretie. Nu in exces.” Această perspectivă pune accentul pe importanța moderației și a echilibrului în practicile și învățăturile religioase, contrar tendințelor extreme.
Biserica este descrisă ca o „comunitate hristocentrica de credinta, speranta si dragoste prezente in fiecare dintre membrii ei in grade diferite.” Această definiție subliniază diversitatea experiențelor și a modurilor de exprimare a credinței în rândul credincioșilor, reflectând ideea că fiecare persoană urmează un drum unic în relația sa cu divinul.
Banescu evidențiază, de asemenea, că în cadrul Bisericii, „Hristos nu ne grabeste, nu ne sileste, nu ne da in cap cu interdictiile formalismului si ritualismului sterp.” Această afirmație subliniază viziunea unei Biserici care încurajează creșterea spirituală într-un ritm propriu, fără presiuni sau constrângeri inutile.
O altă idee puternică prezentată este că „Biserica nu e batalion disciplinar, nu e o cazarma prin care suntem fugariti, mustruluiti, somati sau pedepsiti pentru a implini orbeste toanele cazone si razna la realitate ale cuiva.” Această metaforă critică orice încercare de a transforma Biserica într-o instituție autoritară, subliniind valoarea libertății personale și a gândirii critice în cadrul comunității de credință.
Mesajul se încheie cu un apel la recunoașterea valorilor fundamentale ale creștinismului, cum ar fi „straduinta sincera, ordinea, smerenia, bunavointa. Bunatatea.” Acestea sunt prezentate ca adevăratele călăuziri pe calea spirituală, în contrast cu ipocrizia sau orgoliul.
În concluzie, articolul prezintă un dialog deschis despre necesitatea echilibrului, moderației și empatiei în cadrul Bisericii Ortodoxe, invitând la o reflecție profundă asupra adevăratelor valori care ar trebui să ghideze comunitatea credincioșilor.
