Larisa a oferit un interviu profund mișcător în care a împărtășit experiențele traumatizante prin care a trecut, într-o tentativă de a sensibiliza opinia publică și a aduce schimbări în sistem. Trăind o viață care pare desprinsă dintr-un scenariu de groază, Larisa a fost victima traficului de persoane și a abuzurilor repetate, inclusiv din partea tatălui ei.
De mică, Larisa a avut o copilărie zbuciumată, marcându-i traiectoria vieții: o adopție nereușită, tatăl adoptiv încarcerat pentru evaziune fiscală, și o serie de evenimente care i-au lăsat răni adânci. Fără afecțiunea și protecția părinților, ea a fost expusă la pericolele lumii exterioare de foarte devreme. A fost nevoită să se confrunte cu indiferența autorităților și să suporte violențe repetate, care au culminat cu o căsătorie forțată cu un traficant.
Viața ei de zi cu zi a devenit un coșmar constant, unde nopțile erau pline de clienți abuzivi, mulți dintre ei fiind chiar polițiști. A fost ignorată, maltratată și privată de orice șansă la o educație normală sau la un trai decent. Timp de ani de zile, Larisa a fost „o fată traficată”, fără niciun sprijin sau speranță de schimbare.
În ciuda tuturor acestor greutăți, Larisa a găsit în sine forța de a lupta împotriva sistemului corupt și a început să vorbească deschis despre experiențele sale, denunțând complicii din poliție și luptând împotriva mafiei care perpetuează aceste crime. Ea a devenit un simbol al curajului și al rezistenței, strigându-și durerea și revolta în fața unei societăți adesea indiferente.
„Nu mă pot împăca cu gândul că în România există zeci de mii de fete ca mine cărora le este frică să iasă pe stradă, nu mă pot împăca cu gândul că am făcut tot ce a ținut de mine să îmi fac dreptate și nu am reușit și mai ales nu mă pot împăca cu gândul că putea fi altceva, dar n-a fost să fie”.
Prin mărturia ei, Larisa nu doar că dezvăluie abuzurile îngrozitoare la care a fost supusă, dar și inspiră pe cei din jur să nu rămână indiferenți la suferința celorlalți. Povestea ei este un apel dureros la acțiune și la schimbarea modului în care societatea răspunde la crimele împotriva umanității.
