La impresionanta vârstă de 93 de ani, Maria Cocolan, o femeie robustă din comunitatea momârlană a Văii Jiului, ne oferă o lecție de viață plină de forță și independență. Momârlanii, un grup etnic montan renumit pentru tradiția pastorală, se confruntă cu scăderea numărului lor, dar Maria continuă să trăiască conform obiceiurilor ancestrale, chiar apropiindu-se de centenar.
Maria, un simbol al rezilienței momârlane, își petrece zilele în singurătatea munților, dar nu se lasă copleșită de greutăți. Chiar dacă anii și-au spus cuvântul, ea încă se dedică activităților gospodărești, fără a avea nevoie de ajutor extern. Aceasta își împarte timpul între treburile casnice, îngrijirea animalelor și pregătirile pentru iernile aspre, caracteristice regiunii sale izolate.
„Am crescut și trăit în Jieț și Dâlja (n.r. cătune al Văii Jiului, locuite în trecut de momârlani) și apoi m-am mutat aici, lângă Aninoasa. Am muncit poate mai mult ca un bărbat toată viața. Am cioplit, am lucrat la pădure, am crescut oi, vaci și cai. Când eram mai în putere, eram bună negustoare de cai. Am luat cai răi și i-am îngrijit până i-am făcut buni, de îi dădeam apoi oamenilor. Am umblat și muncit mult în viața mea. Mi-a plăcut să merg la biserică. Acum, la 93 de ani, Dumnezeu mă ține în putere. Muncesc și acum toată ziua. Nu pot să stau degeaba, oricum nu are cine lucra în locul meu”, spune Maria, potrivit zhd.ro.
În ciuda pierderilor suferite de-a lungul anilor, inclusiv decesul soțului său acum 23 de ani și recent, a unui fiu, Maria păstrează tradițiile locale, inclusiv cea de a îngropa morții pe dealul din apropierea casei. Astfel, memoria celor dragi rămâne vie, fiind un element esențial în cultura momârlană.
„Fiecare familie îşi îngroapă morţii în grădina cu pomi, ca peste câţiva ani copacii să crească peste morminte”, arăta etnologul Ion Vintilescu, într-un studiu despre momârlani din 1937.
Viața de zi cu zi a Mariei este un exemplu de autarhie și vigoare. Fie că e vorba de tăiat lemne, curățat curtea, îngrijit grădina sau chiar cositul fânului în verile trecute, ea se descurcă admirabil. Casa ei tradițională din lemn este un sanctuar al amintirilor, decorat cu fotografii de familie și icoane, iar timpul liber îl petrece în compania câtorva cărți bisericești, pisicilor și câinelui său devotat.
Maria Cocolan nu este doar o supraviețuitoare; ea este o sursă de inspirație, amintindu-ne de valoarea tradițiilor și de importanța păstrării unei atitudini pozitive, indiferent de vârstă sau de circumstanțe.
„Nu am făcut școală, dar am învățat să citesc umblând cu vacile pe dealuri. Mi-a plăcut să citesc Biblia, să învăț și să spun poezii, dar acum, la vârsta mea, mă descurc mai greu. Citesc, dar cu ochelari. Am și eu o vârstă”, spune momârlanca.
