Marele regret cu care a murit Nicu Covaci. Își simțea sfârșitul aproape. Care au fost ultimele dorințe
Lumea muzicii românești este în doliu. Nicu Covaci, liderul legendar al formației Phoenix, ne-a părăsit la vârsta de 77 de ani. Artistul se lupta cu probleme de sănătate și în luna martie suferise o intervenție dificilă pe creier.
Covaci și-a dat ultima suflare pe un pat de spital din Timișoara, unde fusese internat după ce starea sa se degradase semnificativ. Fanii sperau la vești bune, dar, în seara de 2 august, colegii de formație au anunțat tragica veste a decesului său pe rețelele de socializare.
Prietenii și colegii de trupă povestesc că Nicu Covaci simțea că sfârșitul său era aproape și a împărtășit ultimele sale dorințe: să fie incinerat și ca formația Phoenix să continue să meargă mai departe.
Marele regret al lui Nicu Covaci
Operația pe creier nu a putut preveni un sfârșit dureros. Dorel Săndesc, un medic apropiat, a declarat: „Dincolo de momentul în care nu mai poți face nimic, se poate face încă foarte mult până la finalul vieții unui om. Pentru că finalul să fie cât mai demn. Și să sufere cât mai puțin”.
Costin Adam, solistul formației Phoenix, a adăugat: „Ne-a pregătit pentru momentul ăsta, numai că ne-a prins complet nepregătiți. A fost tot timpul, să știți, înconjurat de oameni care l-au iubit și îl iubesc și care nu îl vor lăsa să moară. Nicu Covaci a devenit de fapt, de astăzi, nemuritor”.
În trecut, Nicu Covaci și-a exprimat dezamăgirea profundă că, în ciuda eforturilor și succesului său, nu a fost acceptat în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.
„Am plătit niște preșuri cum nu își imaginează nimeni. Nu sunt recunoscut, sunt dat la o parte, le stau în drum. Dacă eu am peste o sută de compoziții, predate, scrise, care au fost șlagăre… s-au vândut milioane de discuri! și eu nu sunt recunoscut de compozitor”, spunea Nicu Covaci, cu ceva timp în urmă.
Moștenirea lui Nicu Covaci rămâne vie prin muzica sa și prin amintirile celor care l-au iubit și admirat. Formația Phoenix va continua să cânte, ducând mai departe spiritul și mesajul artistului.