Ion Iliescu a murit la 95 de ani: o viață de controverse și decizii care au marcat istoria României
România este în doliu. Ion Iliescu, fostul președinte și figură centrală a politicii post-decembriste, a murit la vârsta de 95 de ani. Decesul său a survenit în urma agravării stării de sănătate, după o perioadă îndelungată de suferință, culminând cu cedarea organelor.
Iliescu era internat încă din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București. Deși inițial a fost internat pentru investigații de rutină, analizele au scos la iveală un diagnostic sever: cancer pulmonar. Starea sa s-a înrăutățit treptat, iar în ultimele zile medicii au anunțat că fostul președinte se află în stare critică.
O viață în umbra puterii
În ultimele două decenii, Ion Iliescu s-a retras complet din viața publică, fapt ce a alimentat numeroase speculații legate de starea sa de sănătate. Problemele medicale au început în 2005 și s-au accentuat în 2019, când a fost tratat de medici ai Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”. Ulterior, vizitele lunare la Spitalul Elias au devenit o rutină.
Ion Iliescu a deținut conducerea României în trei mandate: între 1989–1992 (ca președinte al CFSN), 1992–1996 și 2000–2004. A fost o prezență dominantă în politica românească de tranziție, marcând profund drumul țării către democrație și capitalism, dar nu fără controverse.
Originile și parcursul profesional
Născut pe 3 martie 1930, în Oltenița, Ion Iliescu provenea dintr-o familie cu puternice legături comuniste. Tatăl său, Alexandru Iliescu, a fost ilegalist și a fugit în Uniunea Sovietică în anii ’30. La întoarcerea în țară a fost încarcerat, unde și-a găsit sfârșitul. Mama naturală l-a abandonat la vârsta de un an, iar viitoarea soție a tatălui, Maria P. Iliescu, l-a crescut ca pe propriul copil.
Ion Iliescu a absolvit Liceul „Spiru Haret” din București și a urmat apoi studiile universitare la Institutul Politehnic București. Ulterior, cu sprijinul Anei Pauker, a plecat la Moscova, unde a studiat la Institutul Energetic. În perioada sovietică, a fost lider al „Asociației studenților români”, iar zvonurile privind o presupusă legătură cu Mihail Gorbaciov au fost frecvente, deși negate de ambele părți.
Ascensiunea la putere și rolul în Revoluție
În decembrie 1989, în plină Revoluție, Ion Iliescu a apărut în fruntea noului val politic, fondând Frontul Salvării Naționale, cu sprijinul armatei și al unor foști membri ai PCR. FSN a devenit structura provizorie de conducere, iar Iliescu a fost recunoscut drept lider. A urmat apoi un drum politic marcat de scindări, transformări și fuziuni: FSN a devenit FDSN, apoi PDSR, pentru ca în final să se transforme în actualul Partid Social Democrat.
După 1989, Iliescu a fost implicat și în dosarele Revoluției și ale Mineriadelor. Rolul său în acele evenimente rămâne subiect de dispută istorică și juridică.
Viața personală și modestia declarată
De-a lungul anilor, Ion Iliescu a susținut că nu a fost interesat de avere. „Cel mai constant și profund suport, în toată viața mea, a fost și este soția. Alături de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiți nici de putere, nici de avere. După o viață petrecută împreună, singurele noastre bunuri sunt casa în care locuim și o mașină cumpărată de soție. Apartamentul nu este nici măcar de un confort extraordinar. Biroul meu este destul de restrâns, iar în dormitor încap doar patul și șifonierul”, a declarat el într-un interviu din 2003.
Iliescu și soția sa, Nina, nu au avut copii. Deși și-au dorit, problemele de sănătate ale acesteia au făcut imposibilă sarcina. „Chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soţia mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut”, a povestit Ion Iliescu.
Ultimul mesaj
Înainte de a fi internat, fostul președinte a acordat un interviu profund lui Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, în care a reflectat asupra vieții, morții și sensului existenței. Declarațiile sale au avut valoare de testament:
„Nu mi-a fost frică de viață și poate tocmai asta face relația cu moartea să fie una decentă. […] Am trăit ce mi s-a dat și ce am construit. […] Îți e frică de moarte atunci când trăiești frustrat că nu ai făcut ce ai fi vrut […] Dar eu am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru România și nu am vreo părere de rău că nu am apucat să îi ofer un drum euroatlantic și democratic, dimpotrivă.”
A încheiat cu o reflecție care rămâne ca mesaj pentru generațiile viitoare:
„E important ca fiecare să simtă și să știe că viața merită trăită nu doar pentru că ți s-a dat, ci pentru că ai o datorie față de ea […] Rețeta nu e să ai o viață fabuloasă și fericită […], ci o viață pragmatică și pe cât cu putință lucidă și mulțumitoare […]. În rest, frica de moarte echivalează cu frica de a fi om. Face parte din ontologia noastră să nu ne fie frică să fim oameni.”
Moartea lui Ion Iliescu încheie un capitol important al istoriei recente a României. Indiferent de opiniile despre moștenirea sa politică, nu se poate nega impactul major pe care l-a avut asupra direcției țării într-o perioadă de răscruce.
