Ascunsă la doar 20 de kilometri de Buzău, în zona Bărăganului, se găsește o fântână cu un trecut mistic și o biserică care semnalează acest loc special. Izvorul tămăduitor de la Smeeni, cunoscut pentru proprietățile sale miraculoase, a fost un subiect de curiozitate pentru autoritățile interbelice și comuniste, fiind reînviat în atenția publicului după Revoluția din 1989.
An de an, în prima vineri după Paște, localnicii din Bărăgan participă la o slujbă dedicată Izvorului Tămăduirii. Ei vin pregătiți cu recipiente pentru a colecta apa sfințită, sperând în proprietățile sale vindecătoare.
”Ne rugăm pentru sănătate şi pentru binele casei. În fiecare an venim şi mereu ne-am simţit bine. Aici este izvorul sfânt care aduce sănătate. Au fost oameni chiori care se vindecau. Şi eu sunt bolnav şi de aceea vin. Dacă e credinţă te vindeci”, mărturisește un localnic.
În trecut, izvorul atrăgea mii de pelerini, atrași de promisiunea vindecării oricărei boli. În anii ’90, locul a fost învăluit de un val nou de popularitate, iar o biserică a fost construită din donațiile credincioșilor, lângă fântână.
Legenda începe cu povestea unui tânăr orb care și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apa de la această fântână. „Totul ar fi pornit de la o legendă conform căreia un tânăr orb, ce se îndrepta cu tatăl sau către oraş, a căpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc şi s-a spălat pe faţă cu această apă. I-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei, iar din acel moment s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni este unul care face minuni.”
Presa din 1926 a popularizat povestea izvorului, transformând Smeeni într-un loc de pelerinaj. Fenomenul a crescut, ajungându-se la credința că chiar și noroiul din apropierea izvorului avea proprietăți vindecătoare.
„Mărturii ale unor oameni convinşi de puterea miraculoasă a apei de la Smeeni au fost culese şi publicate de Marcela Ghiulbenghian, preşedintele Fundatiei Tezaurul Sacru al Religiilor, pe propriul blog.”
Cu toate acestea, riscul de epidemii a determinat autoritățile să închidă zona temporar. „„Fântâna de la Smeeni este un caz izolat din domeniul patologiei sociale şi evidenţiază satisfăcător misticismul arhaic, ce nici cultura nu a putut să-l extirpeze (…) Efectele de autosugestie au fost câteva şi au fost de ajuns ca cei mai ironici specialişti să cedeze în faţa enigmei. Fântâna de la Smeeni ameninţă să aducă o revoluţiune în domeniul moral, o redeşteptare spre datorie a clerului atras cam mult spre cele lumeşti. Iată însă că un control mai serios a dus la o surprinzătoare contestare a efectelor miraculoase de la Smeeni.”, scriau ziariştii în 1927.
În anii ’90, fenomenul a reînviat, dar folosirea nechibzuită a apei a dus uneori la efecte adverse. „După Revoluţie, localnicii au ridicat în acel loc o biserică iar în imediata vecinătate a fost amenajată o cişmea unde curge apa considerată de unii şi acum ca fiind binefăcătoare.”
Analizele medicale nu au identificat substanțe speciale în apă, dar efectul autosugestiei este considerat a fi jucat un rol în vindecări. Deși popularitatea apei a scăzut odată cu amenajarea unei cișmei moderne, fântâna și biserica continuă să atragă vizitatori, în special la sărbătoarea de Izvorul Tămăduirii.
