O dimineață obișnuită în București s-a transformat într-un coșmar pentru locuitorii din Sectorul 5, după o explozie puternică produsă într-un bloc de pe Calea Rahovei. Deflagrația a avut loc la etajul al cincilea al clădirii și a fost urmată de incendiu, provocând pagube majore și panică în zonă.
Conform primelor informații transmise de Departamentul pentru Situații de Urgență, „Din primele informații primite, s-a produs o explozie într-un bloc de locuințe cu regim de înălțime P+8 pe Calea Rahovei, Sectorul 5, București. Explozia a afectat mai multe apartamente între etajele 1 și 5. S-au constituit echipe de căutare-salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. A fost activat planul roșu de intervenție.”
La scurt timp, IGSU a transmis că forțele de intervenție au ajuns rapid la fața locului: „ISU B-IF – explozie urmată de incendiu la un apartament aflat la etajul 5 al unui imobil, situat pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei. Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN.”
Numărul victimelor a crescut rapid, iar autoritățile au confirmat oficial că 11 persoane au fost afectate, dintre care două au murit. Alte patru victime au suferit răni grave. „In acest moment au fost identificate 2 persoane decedate si alte 4 ranite. Se continua actiunile de cautare-salvare. La caz au fost alocate resurse specifice pentru interventii cu victime multiple, containere cu echipamente pentru cautare victime sub daramaturi”, a transmis ISUBIF.
Printre cei răniți se află și un elev de la Liceul Dimitrie Bolintineanu, aflat în apropierea blocului. Instituția de învățământ a fost evacuată imediat, iar părinții au fost chemați să își ia copiii.
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a declarat la postul Realitatea PLUS că „A fost o acumulare de gaze și o explozie. Pompierii sunt la fața locului.” Cauza exactă urmează să fie stabilită, însă ipoteza principală rămâne scurgerea de gaze naturale.
Martorii spun că zgomotul a fost uriaș, iar geamurile clădirilor din jur s-au spart instantaneu. Mulți locatari s-au refugiat în stradă, speriați că blocul s-ar putea prăbuși.
Traficul a fost blocat în zonă, iar echipele de intervenție au restricționat accesul pentru a preveni alte incidente. Specialiștii analizează structura clădirii, existând temeri că unele apartamente ar putea ceda din cauza suflului exploziei.
Zona Calea Rahovei a fost transformată într-un veritabil câmp de intervenție. Pompieri, medici, echipe SMURD și polițiști coordonează acțiunea de salvare și verifică dacă alte persoane se mai află sub dărâmături.
Explozia, produsă în jurul orei 09:30, a avut efecte puternice asupra mai multor apartamente între etajele 1 și 5. Alimentarea cu gaze a fost oprită imediat, pentru a preveni noi deflagrații.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, procedură ce implică mobilizarea rapidă a unui număr mare de resurse medicale și echipe de salvare. În astfel de situații, spitalele din Capitală sunt alertate pentru a primi pacienți în stare gravă.
Ancheta urmează să stabilească exact circumstanțele producerii exploziei, dar primele indicii arată că ar fi fost vorba despre o acumulare de gaze într-unul dintre apartamentele de la etajele superioare.
Tragedia de pe Calea Rahovei readuce în discuție problemele de siguranță în blocurile vechi din Capitală, unde instalațiile de gaze sunt adesea depășite, iar verificările periodice sunt neglijate. Autoritățile au făcut apel către locuitori să anunțe imediat orice miros suspect de gaz și să efectueze verificări tehnice regulate pentru a evita asemenea tragedii.
Sursa:stiripesurse.ro








