Noutăți

Doliu în familia lui Igor Cuciuc: pierderea Andreei îndoliază lumea muzicii populare

Doliu în familia lui Igor Cuciuc: pierderea Andreei îndoliază lumea muzicii populare

Familia interpretului de muzică populară Igor Cuciuc trece printr-o pierdere devastatoare. Andreea, fiica sa unică, s-a stins din viață în mod neașteptat, la doar 17 ani, în timpul unei petreceri organizate după Balul Bobocilor, într-un local din Chișinău.

După o seară petrecută alături de colegii săi, Andreea a început să se simtă rău și s-a prăbușit. Deși medicii au intervenit rapid, eforturile lor de a o resuscita timp de 45 de minute nu au avut succes.

Duminică, 17 noiembrie, trupul adolescentei a fost depus la Biserica Cimitirului Central Armenesc din Chișinău, iar luni, 18 noiembrie, familia și apropiații i-au condus trupul pe ultimul drum. Pe rețelele sociale, au apărut imagini cutremurătoare de la priveghi, care au transmis durerea copleșitoare a familiei.

Tatăl îndurerat, Igor Cuciuc, a fost surprins într-un moment sfâșietor lângă sicriul fiicei sale.

“Am pierdut tot ce aveam mai scump. De ce așa devreme la 17 ani și 4 luni? Îngerașul nostru, tu erai sensul vieții. De ce ne-ai lăsat, Andreea, singuri? Mândria noastră frumoasă, inteligentă, gingașă, cum sa trăim fără tine? Suntem distruși, eu și mama ta, nu mai putem de durere.

Vestea primita aseară la ora 21:30 că ți s-a făcut rău într-un local, la o berărie după Balul Bobocilor cu colegii de la Ștefan Neaga. M-a sunat soția si a zis că Andreea a leșinat, stă jos culcată, alături de colegele ei!

A venit salvarea peste 7 minute neechipată… Au sunat și a venit a doua salvare peste 20 de minute cu aparat respirator, dar prea târziu! Au încercat 45 de minute să o resusciteze cu oxigen și nu au putut sa o aducă la viață! Nu știu ce sa zic.
Cauza o vom afla astăzi. Suntem distruși de durere! Doamne, de ce ai luat-o la tine așa devreme pe Andreea, fiica mea iubită? Rudele, prietenii, colegii oamenii care au cunoscut-o, au iubit-o, vă mulțumim de susținere! O sa vă anunțăm despre funeraliile Andreei.”, a scris Igor Cuciuc pe Facebook.

Se pare că Andreea avea antecedente medicale, fiind diagnosticată cu o malformație cardiacă la vârsta de 12 ani, pentru care fusese operată. Deși familia era conștientă de problemele ei de sănătate, nimeni nu s-a așteptat la o asemenea tragedie.

Durerea familiei este de neimaginat, iar lumea muzicii populare îi este alături. Mesajele de susținere venite din partea prietenilor, colegilor și fanilor reflectă impactul emoțional uriaș pe care această pierdere l-a avut asupra tuturor.

Doliu în familia lui Igor Cuciuc: pierderea Andreei îndoliază lumea muzicii populare

More Similar Posts

Most Viewed Posts