Surpriză neașteptată la concertul Coldplay din București
In aceasta seara, la concertul Coldplay de pe Arena Națională din București a fost marcat de un moment neașteptat și controversat. Un cântăreț de manele, despre care se presupune că ar fi Babasha, a urcat pe scenă în mijlocul spectacolului și a fost huiduit de publicul prezent.
Evenimentul a avut loc miercuri seara, când, după ce două trupe au cântat în deschiderea concertului, cântărețul de manele a apărut pe scenă pentru a face o improvizație. El a declarat: „În seara asta încercăm să spargem niște bariere”, dar reacția publicului nu a fost una favorabilă, majoritatea spectatorilor manifestându-și dezaprobarea prin huiduieli.
Chris Martin, solistul trupei Coldplay, a povestit înainte de acest moment cum, înainte să ajungă în România, a cercetat tendințele muzicale locale și a descoperit mulți artiști talentați. El a subliniat că norocul trupei sale este geografia, fiind din Marea Britanie, dar că există artiști minunați în toată lumea.
Acest incident a stârnit discuții aprinse atât la fața locului, cât și pe rețelele de socializare, mulți întrebându-se dacă momentul a fost planificat sau a fost o improvizație total neașteptată. Pe Facebook, lumea este revoltată, exprimându-și opiniile contradictorii despre acest moment surprinzător din timpul concertului.
Vom reveni cu mai multe detalii pe măsură ce situația se va clarifica.
@mizi.ro Babasha la Coldplay Bucharest 2024 sursa video Dan Tudor 🤣😱 #manelecoldplay #coldplay2024 #babasha #coldplay #Bucharest ♬ original sound – mizi.ro