Ion Iliescu a murit la 95 de ani: o viață de controverse și decizii care au marcat istoria României
România este în doliu. Ion Iliescu, fostul președinte și figură centrală a politicii post-decembriste, a murit la vârsta de 95 de ani astazi 05 August 2025. Decesul său a survenit în urma agravării stării de sănătate, după o perioadă îndelungată de suferință, culminând cu cedarea organelor.
Iliescu era internat încă din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București. Deși inițial a fost internat pentru investigații de rutină, analizele au scos la iveală un diagnostic sever: cancer pulmonar. Starea sa s-a înrăutățit treptat, iar în ultimele zile medicii au anunțat că fostul președinte se află în stare critică.
O viață în umbra puterii
În ultimele două decenii, Ion Iliescu s-a retras complet din viața publică, fapt ce a alimentat numeroase speculații legate de starea sa de sănătate. Problemele medicale au început în 2005 și s-au accentuat în 2019, când a fost tratat de medici ai Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”. Ulterior, vizitele lunare la Spitalul Elias au devenit o rutină.
Ion Iliescu a deținut conducerea României în trei mandate: între 1989–1992 (ca președinte al CFSN), 1992–1996 și 2000–2004. A fost o prezență dominantă în politica românească de tranziție, marcând profund drumul țării către democrație și capitalism, dar nu fără controverse.
Originile și parcursul profesional
Născut pe 3 martie 1930, în Oltenița, Ion Iliescu provenea dintr-o familie cu puternice legături comuniste. Tatăl său, Alexandru Iliescu, a fost ilegalist și a fugit în Uniunea Sovietică în anii ’30. La întoarcerea în țară a fost încarcerat, unde și-a găsit sfârșitul. Mama naturală l-a abandonat la vârsta de un an, iar viitoarea soție a tatălui, Maria P. Iliescu, l-a crescut ca pe propriul copil.
Ion Iliescu a absolvit Liceul „Spiru Haret” din București și a urmat apoi studiile universitare la Institutul Politehnic București. Ulterior, cu sprijinul Anei Pauker, a plecat la Moscova, unde a studiat la Institutul Energetic. În perioada sovietică, a fost lider al „Asociației studenților români”, iar zvonurile privind o presupusă legătură cu Mihail Gorbaciov au fost frecvente, deși negate de ambele părți.
Ascensiunea la putere și rolul în Revoluție
În decembrie 1989, în plină Revoluție, Ion Iliescu a apărut în fruntea noului val politic, fondând Frontul Salvării Naționale, cu sprijinul armatei și al unor foști membri ai PCR. FSN a devenit structura provizorie de conducere, iar Iliescu a fost recunoscut drept lider. A urmat apoi un drum politic marcat de scindări, transformări și fuziuni: FSN a devenit FDSN, apoi PDSR, pentru ca în final să se transforme în actualul Partid Social Democrat.
După 1989, Iliescu a fost implicat și în dosarele Revoluției și ale Mineriadelor. Rolul său în acele evenimente rămâne subiect de dispută istorică și juridică.
Viața personală și modestia declarată
De-a lungul anilor, Ion Iliescu a susținut că nu a fost interesat de avere. „Cel mai constant și profund suport, în toată viața mea, a fost și este soția. Alături de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiți nici de putere, nici de avere. După o viață petrecută împreună, singurele noastre bunuri sunt casa în care locuim și o mașină cumpărată de soție. Apartamentul nu este nici măcar de un confort extraordinar. Biroul meu este destul de restrâns, iar în dormitor încap doar patul și șifonierul”, a declarat el într-un interviu din 2003.
Iliescu și soția sa, Nina, nu au avut copii. Deși și-au dorit, problemele de sănătate ale acesteia au făcut imposibilă sarcina. „Chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soţia mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut”, a povestit Ion Iliescu.
Ultimul mesaj
Înainte de a fi internat, fostul președinte a acordat un interviu profund lui Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, în care a reflectat asupra vieții, morții și sensului existenței. Declarațiile sale au avut valoare de testament:
„Nu mi-a fost frică de viață și poate tocmai asta face relația cu moartea să fie una decentă. Am mai fost întrebat asta și cred că e o întrebare tot mai vie pe măsură ce vârsta mea înaintează. Am trăit viața cu multe viteze, vârste, vocații. Nimeni nu decide pentru sine cât trăiește. Am trăit ce mi s-a dat și ce am construit. Cu siguranță faptul că nu am avut acces la social media, mi-a prelungit viața, o viață care nu a fost scutită de neajunsuri, de sacrificii, de bucuria de a le fi depășit pe unele dintre acestea. Îți e frică de moarte atunci când trăiești frustrat că nu ai făcut ce ai fi vrut și nu mai ai timp să salvezi ceva din ceea ce ai gândit pentru tine sau pentru alții. Dar eu am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru România și nu am vreo părere de rău că nu am apucat să îi ofer un drum euroatlantic și democratic, dimpotrivă.
În rest, moartea e o experiență metafizică. Nu pot vorbi decât despre ceea ce a fost concret în această existență rotundă. Vreau să mulțumesc celor care m-au însoțit de-a lungul vieții, cu bune și cu rele, care au rămas alături de mine și când asta a fost împotriva lor, celor care mi-au rămas prieteni și când nu ne-am mai strâns mâna de la Cotroceni, ci din strada Atena sau din intimitatea casei mele, unde puțini ne-au trecut pragul. Îi sunt recunoscători Ninei, partenerul meu de drum lung. Viața noastră împreună nu a fost despre noi decât la această senectute, a fost despre alții, despre România, despre societatea pe care am vrut să o lăsăm în urma noastră lucidă și rațională. Colaboratorilor și simpatizanților știuți și neștiuți le doresc tot binele și îi asigur că i-am simțit mereu aproape”
A încheiat cu o reflecție care rămâne ca mesaj pentru generațiile viitoare:
„E important ca fiecare să simtă și să știe că viața merită trăită nu doar pentru că ți s-a dat, ci pentru că ai o datorie față de ea, să o personalizezi, să o faci să fie viața ta, nu viață pur și simplu. Nu dau sfaturi unde nu mi se cer, dar cred că e important să ne trăim toți viețile în utopic. Rețeta nu e să ai o viață fabuloasă și fericită pe care să o urmărești cu imaginația, ci o viață pragmatică și pe cât cu putință lucidă și mulțumitoare pe care să o construiești cu rațiunea. Imaginația a făcut multă lume nefericită. În rest, frica de moarte echivalează cu frica de a fi om. Face parte din ontologia noastră să nu ne fie frică să fim oameni”
Moartea lui Ion Iliescu încheie un capitol important al istoriei recente a României. Indiferent de opiniile despre moștenirea sa politică, nu se poate nega impactul major pe care l-a avut asupra direcției țării într-o perioadă de răscruce.
Sursa: stiripesurse.ro
