Doamna Nicolae era invățătoarea care deschidea ușile clasei sale pentru toți elevii confruntându-se cu dificultăți în învățare.
Avea un truc aparte – o plantă care îi stimula pe elevi în procesul de învățare. Un bărbat, recunoscător pentru impactul ei asupra vieții sale, a împărtășit cum a reușit să învețe să citească și să scrie datorită acestei doamne.
„Când eram copil, mulți părinți cu copii care întâmpinau probleme de învățare îi înscriau la clasa doamnei Nicolae. Mulți dintre noi, ajunși în clasa a treia, încă nu știam să scriem sau să citim. Nici eu nu eram excepție. Până să o întâlnesc pe doamna Nicolae, nimeni nu reușise să mă învețe.
Doamna Nicolae era o tânără plină de vitalitate. Avea un dar deosebit – toti elevii care ajungeau în sala ei de clasă învățau rapid să citească și să scrie. În această realizare era ajutată și de Veronica.
Veronica nu era o persoană, ci o plantă frumoasă și cățărătoare, prezentă în clasă. În fiecare an, doamna Nicolae oferea fiecărui elev care învăța să citească și să scrie un pui din Veronica. Se îngrijea personal să taie câteva frunze, să le prindă și să le planteze în ghivece mici.
Toți elevii așteptau cu nerăbdare să primească un pui de la Veronica. Ziua în care primeai ghiveciul era un moment solemn. Trebuia să-i dai un nume plantei și să-l scrii pe ghiveci.
Mi-aduc aminte cu drag de ziua în care am primit ghiveciul meu. I-am dat numele mamei mele, Roza, și eram foarte mândru că am primit această onoare, fiind printre primii băieți din clasă care au primit un ghiveci.
Până la finalul anului școlar, aproape toți copiii au primit un ghiveci. Chiar și Bogdan, care întâmpina cele mai mari dificultăți la începutul anului, a primit ghiveciul său.
Pe parcursul vacanței de vară, am promis că îi vom scrie doamnei Nicolae despre cum ne creștem plantele. Ne-a încurajat să folosim dicționarul dacă nu știm cum se scriu anumite cuvinte.
Am îngrijit cu atenție de Roza toată vara. Am udat-o, am îndepărtat frunzele uscate și am avut grijă să nu se usuce. Când a venit frigul, am mutat ghiveciul în casă, pe pervazul ferestrei.
Anii au trecut, iar Roza mea a crescut și ea, dând naștere la pui, la fel ca Veronica. I-am plantat în ghivece separate și tata le vindea la locul lui de muncă. Cu banii câștigați, am cumpărat pământ bun și ghivece noi. În timp, mi-am deschis o mică afacere.
Datorită Veronicai, am dezvoltat un interes profund pentru plantele ornamentale. Tata m-a sprijinit constant în acest demers.
Ani mai târziu, am aflat că doamna Nicolae a încetat din viață. Am simțit nevoia să particip la înmormântarea ei. La ceremonie au venit aproape toți foștii elevi pe care îi învățase să scrie și să citească. Veronica a fost și ea acolo, adusă de un fost coleg și plasată lângă sicriu.
S-au rostit cuvinte frumoase despre doamna Nicolae, iar oamenii au plâns amintindu-și de momentele petrecute alături de ea.
Bogdan, unul dintre ultimii elevi care primise un ghiveci cu ani în urmă, a mărturisit că de fiecare dată când citește eticheta unui produs în supermarket, își amintește de doamna Nicolae.
El a lăsat o coroană splendidă, cu un mesaj atașat: „Dacă poți să citești asta, mulțumește-i unui învățător. Mulțumesc, doamna Nicolae.”
