Fuego, cunoscut pe numele real Paul Surugiu, are o legătură specială și profundă cu mama sa, pe care o consideră cea mai bună prietenă și principalul său sprijin, mai ales după pierderea tatălui. Deși îl iubește necondiționat, mama sa evită să participe la concertele sale, din cauza emoțiilor puternice pe care le simte atunci când îl vede pe scenă. Cu toate acestea, Fuego nu poate uita niciodată ce a făcut ea pentru el la vârsta de 15 ani.
Într-un podcast recent, artistul de 47 de ani a vorbit deschis despre mama sa, cu care împodobește bradul nu doar în celebra sa melodie, ci și în viața reală. Relația lor este una extraordinară, Fuego recunoscând că mama sa ocupă un loc special în inima lui.
Invitat în podcastul Marei Bănică, Fuego a împărtășit povestea emoționantă despre cum mama sa l-a ajutat să-și urmeze visul de a deveni artist. Hotărâtă și fără alt ajutor, l-a dus la București, ei fiind originari din Ardeal, pentru a-i susține pasiunea pentru muzică.
”Mama mea este regina, ea trebuie să fie răsfățată, pentru că mama este singurul om care, la 15 ani (ai lui – n. red.), și-a luat copilul de mână de la Turda, a luat biletul de tren de la Oradea către București, singurul accelerat prin Câmpia Turzii, pentru că Turda nu are gară, și m-a dus la București, neștiind unde merge. Am ajuns la Gara de Nord, a intrat cu mine de mână, dimineața la ora 9, și l-a sunat pe domnul Kerestely: Maestre, sunt o doamnă de la Turda și dumneavoastră sunteți tot din Ardeal, de la noi, și mi-am adus copilul să-mi spuneți dacă pot să investesc în el, să-l fac artist. Totul a pornit de acolo”, a povestit Fuego.
Chiar dacă este extrem de mândră de fiul ei, mama lui Fuego evită să participe la concertele sale din cauza emoțiilor puternice. Artistul a povestit că mama sa se emoționează atât de mult încât preferă să stea ascunsă atunci când îl urmărește.
”Mama nu vine la concertele mele. Ea vine doar când stă după stâlp, să nu mă vadă. Mama, dacă vine, se ascunde. Foarte rar vine în sala de spectacol, pentru că are emoții colosale și, dacă mama e în sală, trebuie să spun, doar e mama. Anul ăsta am făcut-o la un concert și când am anunțat că mama e în sală, de emoții, nu s-a ridicat în picioare. Mă bucur că încă trăiește”, a declarat foarte emoționat, la rândul său, Fuego.
Pasiunea lui Fuego pentru Moda și Planurile de Viitor
În același podcast, Fuego a vorbit și despre pasiunea sa pentru ținutele extravagante. Artistul este cunoscut pentru costumele sale unice, pe care le poartă pe scenă, colaborând cu designeri renumiți din România, inclusiv cu Alexandru Ciucu, designerul Casei Regale.
Pentru a-și păstra toate costumele, Fuego a transformat piscina din locuința sa într-un dressing spațios. Pe viitor, el intenționează să-și expună colecția de ținute și are planuri bine definite în acest sens.
”La un artist e foarte importantă apariția. Eu lucrez cu cei mai mari creatori de modă. Eu trebuie să fiu spectaculos! Am acasă peste 500 de costume de scenă, jumătate din ele nu pot să le mai port, pentru că, în ani, m-am mai împlinit. Am desființat piscina din casă și am făcut dressing. Am nenunărate costume pe care nu mai pot să le port, dar. În timp, vreau să devină o expoziție permanentă. Asta la 70 de ani, când o să am fundația mea și o să am și un muzeu cu toate creațiile mele, cu toate distincțiile, cu toate discurile de aur și cu toate costumele populare pe care le-am strâns în 30 de ani, cu colecția mea de pictură. Nu mai am unde să pun nimic. Sunt costume făcute de Doina Levintza, lucrate de mână, de scenă făcute. Designerul Casei Regale, Alexandru Ciucu, păi numai el mi-a făcut 30 de costume până acum de scenă. Maria Miu, una dintre cele mai mari creatoare și scenografe din România, mi-a făcut zeci de costume și ea. Eu mi le-am plătit absolut pe toate, nu le-aș da pentru nimic în lume!”, a mai spus artistul.
Fuego continuă să fie o prezență de neuitat pe scena muzicală românească, îmbinând talentul său muzical cu o apariție scenică deosebită și o relație emoționantă cu mama sa, care rămâne în centrul universului său.