Céline Dion încântă la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris
Un moment încărcat de emoție a marcat Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, când Céline Dion, acum în vârstă de 56 de ani, a urcat pe scenă după o pauză de patru ani.
Potrivit CNN, Céline Dion a exprimat o mare bucurie după performanța sa la evenimentul de vineri. Ea a interpretat celebrul cântec “L’Hymne à l’amour” de Édith Piaf imediat după aprinderea flăcării olimpice, o piesă ce rămâne una dintre cele mai îndrăgite melodii ale lui Piaf.
Céline Dion a mai cântat acest cântec și în 2015, la American Music Awards, în memoria victimelor atentatelor din Paris din 13 noiembrie.
Din cauza sindromului persoanei rigide, o afecțiune neurologică ce i-a afectat vocea și a forțat-o să se retragă, Dion nu mai performase din 8 martie 2020, când a cântat la Newark, SUA.
Ea a dezvăluit că atunci când durerea a devenit insuportabilă, a fost nevoită să „anulez spectacole, m-am trezit mințind, luând medicamente. Poate că am să încerc un antiinflamator, un antispasmodic sau altceva.”
„Am început cu lucruri mici și am ajuns la medicamente foarte periculoase, pentru a continua”, a mărturisit ea într-un interviu din luna mai, la Las Vegas.
Jurnalista Anne-Claire Coudray a întrebat-o dacă a recurs la „valium” (diazepam). Céline Dion nu s-a sfiit să răspundă, mărturisind că „da, între altele”.
„Fără să am un diagnostic. La început, ajuta un pic. Dar, foarte rapid, trebuia ca dozele să crească”, a adăugat cântăreața.
„Iar atunci când ajungi la un nivel periculos de medicație și nu mai funcționează, ai două opțiuni: să continui sau să te oprești să respiri și s-a terminat.”
După performanța sa de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, Céline Dion a declarat că este extrem de fericită.