Când vine vorba despre relația părinte-copil, intențiile bune nu sunt întotdeauna suficiente. Din grabă, nervi sau lipsă de atenție, ajungem să comitem gesturi care, deși par neînsemnate la momentul respectiv, lasă urme adânci în sufletul copilului.
Un psiholog spunea cândva: „Țineți-vă de mână copilul de fiecare dată când aveți ocazia. Timpul trece neașteptat de repede încât nici nu-ți vei da seama când copilul nu-ți va mai întinde mânuța.” Acest gând ar trebui să ne trezească conștiința și să ne îndemne la mai multă grijă și blândețe.
Iată șapte greșeli frecvente în relația cu propriii copii – și cum pot fi ele evitate.
1. Nu îi înțelegem
Copiii trăiesc emoțiile la o intensitate pe care adulții o uită. Ceva banal pentru tine poate însemna o dramă reală pentru copilul tău. Un exemplu simplu: o adolescentă îndrăgostită suferă după un coleg care nu îi răspunde sentimentelor. Mama încearcă s-o consoleze, dar cu vorbe precum „Nu e ceva serios, o să uiți curând.” Astfel de răspunsuri, deși intenționate bine, invalidează sentimentele copilului și îl fac să se simtă neînțeles.
2. Nu îi susținem
Enrico Caruso, celebrul tenor, a fost descurajat de profesorul său de canto. Doar încurajarea mamei sale l-a făcut să continue. „Nu asculta pe nimeni, feciorașule! Tu ai cea mai frumoasă voce de pe pământ! Eu știu asta. Eu așa aud.” Câte visuri ar fi fost abandonate dacă părinții nu ar fi oferit acel minim de încredere și sprijin?
3. Îi comparăm cu alții
Nimic nu scade mai mult stima de sine a unui copil decât comparația constantă. „Maria a luat 10, tu de ce doar 9?” – un mesaj care nu inspiră, ci umilește. În loc să fie motivat, copilul se simte insuficient, oricât de mult s-ar strădui.
4. Îi ironizăm
Un adolescent rușinat de urmele lăsate de varicelă merge la magazin cu mama. Câteva glume făcute de vânzătoare și un zâmbet din partea mamei au fost suficiente pentru ca fata să se simtă trădată. Adolescenții sunt extrem de sensibili la imaginea de sine, iar derâderea, fie ea și neintenționată, poate lăsa răni emoționale greu de șters.
5. Le vorbim sau le acționăm cu impulsivitate
Un părinte care își pierde cumpătul în timp ce explică o lecție poate provoca mult mai mult decât o simplă supărare. O palmă, chiar ușoară, poate fi percepută de adolescent ca o respingere totală. Așa cum a simțit și o fată de liceu care, deși nu a fost rănită fizic, nu a mai vorbit zile întregi cu tatăl ei.
6. Strigăm la ei și ne răstim
Un caz dur a fost observat într-o maternitate, unde o mamă, depășită de oboseală sau lipsă de răbdare, striga la nou-născutul ei: „Ei și ce mai vrei, oare?!” Un gest de acest tip poate influența atașamentul, încrederea și starea de bine a copilului, încă din primele zile de viață.
7. Îi ignorăm
Poate cea mai dureroasă greșeală este lipsa atenției. Un copil ignorat ajunge să caute sprijin și afecțiune în afara casei. Dacă părintele nu e prezent sau disponibil emoțional, copilul se va detașa în timp. Iar odată crescut, va menține distanța: nu va căuta sprijin, nu va împărtăși și, uneori, nu va mai dori să comunice deloc.
Un experiment japonez arată cât de mult contează atenția: trei plante au fost tratate diferit – una cu vorbe blânde, alta cu insulte și una ignorată complet. După câteva luni, doar prima s-a dezvoltat armonios. Celelalte au stagnat sau s-au ofilit. Copiii, ca și florile, răspund la mediul în care cresc.
Indiferent dacă copilul tău este un bebeluș, un adolescent în formare sau un adult cu propriii copii, legătura dintre voi poate rămâne puternică dacă alegi să fii prezent, răbdător și atent.
Nu e niciodată prea târziu să repari o relație sau să devii acel sprijin pe care copilul tău l-a așteptat mereu.
